Advertisement
Romanian transcript
Merg la Stâncă
Conferința de rugăciune NAD, în Monterey, California, 10 Ianuarie 2014
Dr. David Levy: Slujind oamenilor în greutăți
Avem acum o surpriză pentru voi.
Se aude puțin ecou la microfon.
Avem o supriză specială pentru voi.
Dr. David Levy, un neurochirurg distins, binecunoscut, care a scris cartea pe care ați primit-o în pachetul de înregistrare,
este defapt aici cu noi.
Sunt foarte... da, da
Cândva, în anul 2012, căutam o altă carte despre rugăciune.
Doream inspirație proaspătă, încurajare; ceva ce puteam folosi, să împărtășesc și altora. Știți, ceva ca ajutor biblic.
Și am citit o recenzie despre cartea: „Materie Cenușie”, scrisă de Dr. David Levy.
Mi-am zis: „Pare să fie o carte care, în mod sigur, mă interesează.”
Am cumpărat cartea, și nu doar a fost tot ceea ce am sperat să fie, dar m-a cuprins, și nu am putut s-o las din mână.
Am citit-o pe toată, și când am dat-o altora, am spus: „Atenție! Cartea aceasta crează dependență!”
„Nu începe s-o citești, până nu ești gata s-o termini.”
Am citit-o și m-a impresionat atât de mult! M-a făcut să râd, m-a făcut să plâng,
și m-a făcut să meditez la propria mea experiență cu Dumnezeu.
M-a atras într-o relație mai profundă cu Isus, și am fost atât de mulțumitor,
că Dumnezeu a mișcat pe acest om ca să scrie cartea aceasta.
Într-o zi vorbeam cu Ruthie, eram în vizită, și i-am spus: „Apropo Ruthie, te încurajez să citești și tu cartea aceasta.”
Iar el a zis: „Am să ți-o și trimit.” Așa a și făcut. Dar înainte s-o primesc, eu deja o comandasem pe kindle, și o citisem.
Știu că mulți aveți kindle, sau ipad. Dacă o puteți citi pe kindle sau ipad, atunci faceți așa, iar cartea s-o dăruiți.
Dăruiți-o unei alte persoane. Înainte ca Dr. David Levy să vorbească, aș vrea să mai știți încă un lucru despre el.
Eu cred că Dumnezeu l-a uns în mod special pe acest tânăr bărbat.
Nu este doar un neurochirurg endovascular de succes. El operează pe vasele de sânge din creier!
Așa ceva este foarte tehnic, foarte dificil, și necesită expertiză.
Acum este și profesor la Universitatea din California. Suntem, deci, binecuvântați.
Cineva, să știți și dumneavoastră Dr. Levy; un bătrân al bisericii, cu care am împărtășit cartea,
a citit-o, și a venit la mine cu lacrimi în ochi. Mi-a spus: „Mulțumesc atât de mult că ai împărtășit cu mine această carte.”
„Sunt determinat să fiu un om al rugăciunii!”
Dr. Levy, am dori să ne rugăm pentru dumneavoatră. Veniți, vă rog.
Dragă Tată ceresc, suntem atât de recunoscători pentru fratele nostru în Hristos, Dr. David Levy.
Mulțumim că Te miști în inima lui, și îi dai toate experiențele pe care voia Ta le rânduiește.
Mulțumim că l-ai ajutat să își găsească calea în profesia lui, și l-ai ajutat să realizeze toate lucrurile pe care le-a făcut,
Știm că vede toate acestea ca oportunități ca să Te reprezinte în lume. Te rugăm să-l binecuvântezi.
Să fie ca Iosif și Daniel. Și orice lucru face, să fie binecuvântat.
Te rugăm să-l ungi cu Duhul Tău cel Sfânt, iar când ne vorbește să fie ca și cum Isus Hristos însuși rostește cuvintele.
Fă Doamne, ca inimile noastre să fie deschise pentru a asculta Cuvântul Tău. Te rugăm în Numele lui Isus, Amin.
Vă mulțumesc. Este o imensă onoare să fiu rugat să vă vorbesc astăzi.
Crăciunul acesta, citeam cartea Luca, așa cum întotdeauna încerc să fac acest lucru, în fiecare an în această perioadă.
Dar înainte să ajung la povestirea Crăciunului, am citit povestirea despre Zaharia.
Și aș vrea să vă citesc această povestire pentru că ceva în duhul meu, parcă ezita. Nu prea îmi plăcea povestirea aceasta.
Nu prea mă atrăgea... Doream doar să trec mai repede peste ea, și să ajung la povestirea Crăciunului.
Vă voi citi această povestire despre Zaharia. Luca, capitolul 1, începând cu versetul 5. Voi citi din versiunea NIV a Bibliei.
„În zilele lui Irod, Împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din cetatea lui Abia.”
„Nevasta lui era din fetele lui Aaron, și se chema Elisabeta. Amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu.”
„și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului.”
„N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; și amândoi erau înaintați în vârstă.”
„Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui”
„după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să intre să tămâieze în Templul Domnului.”
„În ceasul tămâierii, toată mulțimea norodului se ruga afară.”
„Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, și a stătut în picioare, la dreapta altarului pentru tămâiere.”
„Zaharia s-a înspăimântat când l-a văzut, și l-a apucat frica.”
„Dar îngerul i-a zis: Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată.”
„Nevasta ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.”
„El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui.”
„Zaharia a zis îngerului: Din ce voi cunoaște lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, și nevastă-mea este înaintată în vârstă.”
„Drept răspuns, îngerul i-a zis: Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu.”
„Am fost trimis să-ți vorbesc, și să-ți aduc această veste bună.”
„Iată că vei fi mut, și nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri”
„pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.”
Versetul 24: „Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată, și s-a ținut ascunsă de tot cinci luni.”
„Căci, zicea ea, iată ce mi-a făcut Domnul, când Și-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.”
Am citit această povestire. Și anul acesta doream doar să ajung odată la povestirea Crăciunului. Nu mi-a plăcut...
Ceva anume nu mi-a plăcut la această povestire.
Și când acest lucru se întâmplă, întotdeauna Îl întreb pe Domnul: „Ce este ceea ce nu-mi place la această povestire?”
Poate trebuie să petrec puțin mai mult timp aici, ca să rezolv această problemă.
Știți, și eu sunt un descendent al seminției lui Levi. Poate și pentru acest motiv.
Poate asprimea; această tăcere de nouă luni. Mă face să gândesc: eu nu așa aș fi început povestirea.
Este ca și cum ar fi pusă povestirea lui Iov înainte de Geneza.
M-a făcut să gândesc: „Wow, nu pare caracterul lui Dumnezeu. Mă întreb, ce se întâmplă aici?”
Așa că L-am rugat pe Dumnezeu să îmi arate ce este ceea ce, în primul rând mă deranjează
și în al doilea rând, ce lucrează caracterul Lui într-o asemenea povestire.
Vedeți voi, povestirea aceasta îmi este foarte familiară.
Ca și Zaharia, și eu urmez poruncile.
Sunt un perfecționist. Prin profesie, îmi place să fac toate lucrurile perfect.
Ca și neurochirurg, se așteaptă de la mine să fac lucrurile perfect.
Și mulți dintre voi sunteți ca și Zaharia. Sunteți profesioniști spirituali,
și aveți așteptări mari de la voi înșivă, precum și alții au aceste așteptări mari de la voi.
Defapt, probabil, încă de când erați mici, oamenii au observat că aveți anumite daruri;
că eu am daruri, că Zaharia avea daruri; iar așteptările erau foarte mari.
Vedeți voi, la suprafață așa pare că Zaharia face totul bine, dar nu primește ceea ce își dorește;
cel puțin, nu atunci când vrea el.
Deci, Zaharia făcea parte din ceata lui Abia. El ar fi trebuit să meargă la templu;
în credința iudaică, după Bar Mițva, el mergea împreună cu tatăl său la templu,
de două ori pe an, ca să slujească ca preot, timp de o săptămână.
Și sunt sigur că în drum spre templu vorbeau.
Era un grup restrâns de acești preoți care mergeau la templu; doar ceata lui Abia mergea.
Și pe drum, cum devenea adolescent, iar apoi când avea puțin peste 20 de ani,
probabil discutau și despre cea cu care s-ar căsători.
Și sigur, astfel au rezolvat lucrurile, încât el să se căsătorească cu un urmaș al lui Aaron.
El s-a căsătorit cu cea mai bună, a avut genealogia și a făcut totul perfect.
Și sigur a fost o nuntă mare. Și oamenii aveau mari speranțe pentru acest cuplu.
Dar după vreo doi ani, pe drum, către templu și înapoi, poate oamenii îl întrebau:
Zaharia, cum mai sunteți voi? Vă înțelegeți bine?
Dormiți în acelaș pat? Încă nu aveți copil... așteptăm ceva, și nu s-a împlinit.
Iar Zaharia probabil a râs, și a zis: Da, ne înțelegem foarte bine.
Dar, pe urmă, poate că au trecut cinci ani; și pe urmă, au trecut zece ani
Și sunt sigur că, de fiecare dată când mergea la templu, se ruga.
Și se întorcea în fiecare an, și în fiecare lună, și auzea vestea: Nu este bebe luna aceasta. Nu este bebe luna aceasta.
Știți că infertilitatea afectează și aduce dificultate mare în cuplu.
La început încearcă împreună să realizeze acest lucru.
Iar apoi, deseori, la un moment dat, încep să se învinuiască unul pe celălalt.
Iar Elisabeta primește acest statut: Stearpă.
Acesta este un diagnostic medical.
Luca scrie acest lucru ca și medic.
Dar este un diagnostic medical, și doresc să îmi cer iertare.
Ca și parte, și membru al cadrului medical, doresc să îmi cer iertare de la voi, de la mulți dintre voi.
De la cei care ați primit diagnostic de la medici.
Poate că era greșit, și era plin de teamă, și v-a etichetat,
și v-a spus că Dumnezeu nu poate să facă ceva în privința voastră. Dar acest lucru nu este adevărat.
Noi, medicii, facem întotdeauna acest lucru. Și vreau să vă cer iertare.
Noi tocmai am auzit o discuție despre amărăciune și furie, și știu că sunt printre voi,
oameni care acum mă ascultă, și sunt furioși pe medicii lor.
Poate pentru diagnostic, sau poate pentru modul în care medicul v-a dat acest diagnostic,
Sau poate că ați avut o operație, sau un membru al familiei a avut o operație.
Dar atunci când a fost o problemă, medicul nu era prezent să ajute, sau nu a vrut să vă răspundă.
Și, deci, doresc să vă cer iertare, în numele cadrului medical. Sper că veți putea să iertați,
pentru că, așa cum am auzit, atunci când ne ținem de amărăciune, doar ne facem rău nouă înșine.
E interesant... Știm din cercetări faptul că, atunci când ți se cere iertare,
șansele ca tu să ierți sunt mult mai mari.
Isus ne poruncește să iertăm și fără să ni se ceară iertare.
așa că cel mai des trebuie să iertăm fără să ni se fi cerut iertare.
Dar dacă tu ai supărat pe cineva, și poți să ceri iertare, te încurajez să faci acest lucru,
pentru că șansele ca ei să ierte și să treacă peste amărăciune sunt mult mai mari.
Dumnezeu, nu doar a cerut lui Zaharia ca el să aibe credința lui Avraam,
Dumnezeu Se și aștepa ca Zaharia să cunoască această povestire.
Dar aminitiți-vă că Avraam a avut o făgăduință.
Zaharia nu a avut nici o făgăduință.
Și mulți dintre noi, trebuie să stăruim în rugăciune pentru anumite lucruri,
lucruri pe care inima noastră le dorește,
Nu avem o făgăduință, Dumnezeu nu ne spune: Vei primi acel lucru.
Dar e interesant; din această povestire, trebuie să întreb:
Când este în regulă cu Dumnezeu, dacă tu renunți la visurile tale?
Când este în regulă cu Dumnezeu, dacă tu zici:
Știi... am trecut peste. Mă rugam, dar acum nu mă mai rog pentru acest lucru.
Acum Zaharia este în templu. Merge la templu în fiecare an.
Defapt, probabil după vreo 20 de ani, Zaharia își amintește povestirea lui Isaac.
Isaac s-a căsătorit cu Rebeca, iar Rebeca era stearpă.
Și Biblia spune că, după vreo 20 de ani, Isaac s-a rugat pentru Rebeca, și Rebeca a născut.
Atunci Zaharia se entuziasmează, se întoarce acasă și se roagă pentru Elisabeta.
Dar nimic nu se întâmplă.
Zaharia merge acum la templu, și câștigă sorțul. Puțini preoți puteau intra în templu,
și Zaharia este ales. El intră în templu, și aprinde tămâia.
Tămâia avea un miros deosebit. Putea fi folosită numai în templu.
Și cu toată acea frumusețe și parfum,
nu cred că Zaharia a putut să aprecieze vreun lucru, pentru că avea ceva în inimă.
De unde știu că avea ceva în inimă?
M-am întrebat pe mine însămi, și L-am întrebat pe Dumnezeu.
Ce anume ar putea schimba emoția unei persoane, din spaimă și frică de acest înger,
într-o vorbire mai obraznică.
Amărăciunea ar fi singurul lucru care poate face așa ceva.
Faptul că Zaharia a răspuns imediat îngerului care l-a înspăimântat,
înseamnă că acel înger l-a atins un loc foarte sensibil.
Amărăciunea ar face acest lucru.
Deseori când suntem furioși pe oameni, defapt suntem furioși pe Dumnezeu.
Ne este teamă de El, și este greu să fii furios pe cineva de care ți-e și teamă.
Așa că tot mărești distanța între tine și El.
Deci dintr-o dată vine acest înger,
Păi, Zaharia era preot. Unde se aștepta să Îl vadă pe Dumnezeu, sau un înger, sau înfățișarea lui Dumnezeu?
În templu, desigur. Dar, așa se întâmplă, nu-i așa?
Nu primim răspuns la rugăciuni, sau suntem răniți, și începem să suferim.
Iar suferința, în primul rând ne face să ne îndoim. Ne face să ne îndoim că Dumnezeu este bun.
Dar pe măsură ce trec anii, poate ajungem chiar să ne îndoim de existența lui Dumnezeu.
Eu cred că de aceea Zaharia era atât de surprins. Ajunsese să nu mai fie atât de sigur.
Trecuseră 400 de ani de când profețise Maleahi.
Poate nu mai era sigur că Dumnezeu există.
Și dacă Dumnezeu era prezent, atunci El nu se ținea de formula Lui.
Și mulți dintre cei ce ne aflăm aici, inclusiv eu, avem o formulă:
Ce trebuie să facă Dumnezeu, dacă eu fac acest lucru.
Și formulele sunt pentru relații de tip business.
Dar Dumnezeu vrea o relație personală, și aproape pot să îți promit că într-o zi, El, va ieși din formula ta.
Iar modul în care vei reacționa, va spune multe despre cât de mult dorești o relație, și nu formula ta proprie.
Poate că până în acest moment, Zaharia se și convinsese: „Nici nu-s așa sigur că vreau un copil...”
„oamenii din cartierul meu îmi și spun: Zaharia, tu ești deja trecut de vârstă.”
„Nu vrei să alergi după copii la vârsta ta! Ești prea bătrân. Lasă. Poate așa e mai bine.”
„Du-te acasă, și bucură-te de o cină plăcută în fiecare seară, alături de soția ta.”
Așa că Zaharia s-a convins pe el însuși că „probabil sunt prea bătrân.”
„dacă Dumnezeu mi-ar da un copil acum, nu cred că aș putea face față.”
Mă întreb câți dintre noi renunțăm la educație, sau renunțăm la visurile noastre de slujire,
pentru că gândim „păi, memoria mea nu este atât de bună” sau „da... am fost cândva mai bun la școală...”
„eu nu pot face asta...”
Dar, știi, dacă Dumnezeu îți dă acest vis, și te binecuvântează cu acest lucru, El îți va da și priceperea de care ai nevoie.
Deci lucrul acesta mărunt care m-a deranjat, tăcerea, această tăcere de nouă luni. Mi s-a părut atât de aspru, atât de sever!
Acest lucru îmi amintește de momentele în care ne luăm Sabat.
Uneori vorbim mai puțin în ziua de Sabat.
Și ne schimbăm viața în ziua de Sabat, ca să putem primi anumite lucruri de la Dumnezeu.
Defapt scopul anului Sabatic este acela de a face pământul mai roditor când e plantat.
Și cred că această concepție se aplică la Sabat. Ne retragem puțin.
Dar, știți, mulți dintre voi care sunteți aici, precum și mulți doctori, defapt lucrăm în ziua de Sabat.
Vorbim în ziua de Sabat, slujim în ziua de Sabat, binecuvântăm în ziua de Sabat, și noi nu primim nimic.
Și ne obișnuim cu sunetul propriei noastre voci.
Și ne obișnuim ca noi să fim expertul în toate.
Și nu mai primim așa cum Dumnezeu a intenționat.
La un moment dat, rabinii mi-au spus că eu fiind medic, eu nu trebuia să țin ziua de Sabat. Eu eram scutit.
Eu puteam să lucrez la spital, și eram chiar fericit. Credeam că, iată, eu sunt deosebit, eu nu am nevoie de Sabat.
Și trebuie să vă spun azi că îmi pare foarte rău.
Deoarece cred că la modul în care mintea și creierul funcționează, modul în care trupul meu funcționează
mi-am provocat daune în acei ani în care nu țineam Sabatul.
Așa că pe voi vă încurajez, ca, dacă lucrați, sau slujiți, sau predicați în ziua de Sabat,
să găsiți o altă zi de odihnă, când puteți primi. Căci, dacă nu faceți lucrul acesta,
vă poate costa mult relațiile pe care le aveți, relația cu Dumnezeu, dar și trupul vostru fizic.
A lua încă o zi de odihnă este ceva ce necesită multă credință.
A ține Sabatul este un act de credință.
Pentru mine este greu în fiecare săptămână. Să-mi închid telefonul, să-mi închid email-ul,
Și în unele săptămâni sunt de gardă, și trebuie să le țin deschise, dar întotdeauna sunt mai bine.
Un alt motiv pentru care cred că Zaharia nu putea să vorbească este acesta. Știți că unii oameni vorbesc prea mult?
Deseori pentru că suferă, deseori pentru că le este frică, dar nu se pot opri din vorbit.
Și uneori pur și simplu trebuie să tacă.
Vedeți, Zaharia era plin de negativitate. Îi vorbește îngerului Gavril, care stă înaintea lui Dumnezeu,
și tot ceea ce poate spune este aceasta: „Zici adevărul? Eu sunt bătrân!” Negativ, negativ, negativ.
Știți care este lucrul de care Elisabeta nu avea deloc nevoie cât timp era însărcinată?
Înțelegeți ce vreau să zic?
„Oh, poate o să pierzi sarcina după două luni”
Femeia aceea nu avea nevoie de așa ceva. Și poate trebuia să trăiască cu acel om care o și învinuia.
Defapt, când îngerul îi vorbește Mariei despre Elisabeta, spune: „ea, căreia i se zicea stearpă.” Aceasta era porecla ei.
Au, au!
Probabil soțul ei începuse să îi zică așa; spunând: „Da, păi ea nu poate naște.” Știți așa se învinuiesc unul pe celălalt.
„Nu e vina mea, eu sunt preot! Eu sunt neprihănit! E vina soției mele!”
În loc să îi ofere sprijin. Iar ea s-a ținut ascunsă de tot timp de cinci luni.
Și fiind cu Domnul nu avea nevoie de nici o negativitate.
Și mai este încă un lucru la care m-am gândit. În câteva luni, încă cineva avea să vină, și să bată la ușă.
Nici ea nu avea nevoie de vreo negativitate!
Numele ei era Maria, și ea era o mamă necăsătorită.
Și era un preot acolo care avea o formulă care probabil nu ar fi înțeles.
Și poate pur și simplu ar fi vomitat tot felul de negativitate
Acum știm că, în pântece, copilul poate simți emoțiile mamei.
Trebuie să fim foarte atenți la ceea ce spunem, ce auzim, și modul în care reacționăm.
Îmi pot imagina. Maria a plecat în grabă la Elisabeta.
Și poate pe drum se întreba: „Oh, ce va spune unchiul Zaharia?”
Sunt două lucruri. Timpul la care s-a întâmplat.
Zaharia ar mai fi spus: „Nu e timpul potrivit. Toate acestea ar fi trebuit să se întâmple acum 20 de ani!”
Dar timpul era perfect.
Probabil că era o singură femeie în tot Israelul, sau chiar în lume, care ar fi înțeles două lucruri pentru Maria.
Primul, să împărtășească bucurie cu ea, atunci când nimeni nu ar fi împărtășit cu ea acea bucurie.
Iar al doilea, cineva care cunoștea ocara. Maria avea să se întoarcă, peste trei luni, la o situație foarte rușinoasă.
Un lucru ce avea să se întâmple, era că Iosif dorea să încerce s-o lase pe ascuns.
Ea avea nevoie de o femeie care cunoștea bucuria, și care cunoștea ocara.
Și nu avea nevoie de nici un fel de negativitate.
Vedeți frumusețea, și compasiunea Tatălui nostru ceresc, care a aranjat aceste lucruri pentru ea.
Sincronicitatea era perfectă.
Fiind medic, unul dintre lucrurile la care mă gândesc, atunci când citesc un astfel de pasaj,
Cum pot fi sigur că eu nu fac ceea ce a făcut Zaharia?
Deoarece, atunci când te rogi de multă vreme pentru ceva anume,
și cred că toți dintre voi vă rugați de ceva vreme pentru anumite lucruri, poate pentru anumite relații,
poate pentru probleme de sănătate, sau situația financiară.
Iar atunci când în sfârșit se împlinește, ce mă va împiedica să mă bucur așa cum s-a bucurat îngerul, care aduce vestea?
Un lucru pe care aș vrea să îl facem, este ceea ce facem în medicină.
Când ne pregătim pentru o situație în care va fi foarte dificil să gândim,
ca o situație de criză, sau un eveniment neașteptat, atunci îl exersăm înainte.
Pompierii, polițiștii, medicii, exersăm înainte situațiile de criză,
pentru ca în acea situație, să putem reacționa așa cum dorim, și nu după cum simțim.
Aș vrea să stați o clipă, să vă gândiți la acele rugăciuni în care stăruiți de ani de zile.
Imaginați-vă că un înger va intra în cămăruța voastră, în seara aceasta, și vă va spune:
„Știi, peste nouă luni, peste un an, peste cinci ani, rugăciunea ta va fi ascultată!”
Vreau să exersați reacția voastră.
Pentru că dacă nu exersăm, mulți suntem ca și Zaharia, mai ales cei care avem profesii care presupun servicii:
doctori, asistente medicale, pastori, oameni din biserică, care oferă ajutor; slujim Domnului în mod atât de conșt
…
Conferința de rugăciune NAD, în Monterey, California, 10 Ianuarie 2014
Dr. David Levy: Slujind oamenilor în greutăți
Avem acum o surpriză pentru voi.
Se aude puțin ecou la microfon.
Avem o supriză specială pentru voi.
Dr. David Levy, un neurochirurg distins, binecunoscut, care a scris cartea pe care ați primit-o în pachetul de înregistrare,
este defapt aici cu noi.
Sunt foarte... da, da
Cândva, în anul 2012, căutam o altă carte despre rugăciune.
Doream inspirație proaspătă, încurajare; ceva ce puteam folosi, să împărtășesc și altora. Știți, ceva ca ajutor biblic.
Și am citit o recenzie despre cartea: „Materie Cenușie”, scrisă de Dr. David Levy.
Mi-am zis: „Pare să fie o carte care, în mod sigur, mă interesează.”
Am cumpărat cartea, și nu doar a fost tot ceea ce am sperat să fie, dar m-a cuprins, și nu am putut s-o las din mână.
Am citit-o pe toată, și când am dat-o altora, am spus: „Atenție! Cartea aceasta crează dependență!”
„Nu începe s-o citești, până nu ești gata s-o termini.”
Am citit-o și m-a impresionat atât de mult! M-a făcut să râd, m-a făcut să plâng,
și m-a făcut să meditez la propria mea experiență cu Dumnezeu.
M-a atras într-o relație mai profundă cu Isus, și am fost atât de mulțumitor,
că Dumnezeu a mișcat pe acest om ca să scrie cartea aceasta.
Într-o zi vorbeam cu Ruthie, eram în vizită, și i-am spus: „Apropo Ruthie, te încurajez să citești și tu cartea aceasta.”
Iar el a zis: „Am să ți-o și trimit.” Așa a și făcut. Dar înainte s-o primesc, eu deja o comandasem pe kindle, și o citisem.
Știu că mulți aveți kindle, sau ipad. Dacă o puteți citi pe kindle sau ipad, atunci faceți așa, iar cartea s-o dăruiți.
Dăruiți-o unei alte persoane. Înainte ca Dr. David Levy să vorbească, aș vrea să mai știți încă un lucru despre el.
Eu cred că Dumnezeu l-a uns în mod special pe acest tânăr bărbat.
Nu este doar un neurochirurg endovascular de succes. El operează pe vasele de sânge din creier!
Așa ceva este foarte tehnic, foarte dificil, și necesită expertiză.
Acum este și profesor la Universitatea din California. Suntem, deci, binecuvântați.
Cineva, să știți și dumneavoastră Dr. Levy; un bătrân al bisericii, cu care am împărtășit cartea,
a citit-o, și a venit la mine cu lacrimi în ochi. Mi-a spus: „Mulțumesc atât de mult că ai împărtășit cu mine această carte.”
„Sunt determinat să fiu un om al rugăciunii!”
Dr. Levy, am dori să ne rugăm pentru dumneavoatră. Veniți, vă rog.
Dragă Tată ceresc, suntem atât de recunoscători pentru fratele nostru în Hristos, Dr. David Levy.
Mulțumim că Te miști în inima lui, și îi dai toate experiențele pe care voia Ta le rânduiește.
Mulțumim că l-ai ajutat să își găsească calea în profesia lui, și l-ai ajutat să realizeze toate lucrurile pe care le-a făcut,
Știm că vede toate acestea ca oportunități ca să Te reprezinte în lume. Te rugăm să-l binecuvântezi.
Să fie ca Iosif și Daniel. Și orice lucru face, să fie binecuvântat.
Te rugăm să-l ungi cu Duhul Tău cel Sfânt, iar când ne vorbește să fie ca și cum Isus Hristos însuși rostește cuvintele.
Fă Doamne, ca inimile noastre să fie deschise pentru a asculta Cuvântul Tău. Te rugăm în Numele lui Isus, Amin.
Vă mulțumesc. Este o imensă onoare să fiu rugat să vă vorbesc astăzi.
Crăciunul acesta, citeam cartea Luca, așa cum întotdeauna încerc să fac acest lucru, în fiecare an în această perioadă.
Dar înainte să ajung la povestirea Crăciunului, am citit povestirea despre Zaharia.
Și aș vrea să vă citesc această povestire pentru că ceva în duhul meu, parcă ezita. Nu prea îmi plăcea povestirea aceasta.
Nu prea mă atrăgea... Doream doar să trec mai repede peste ea, și să ajung la povestirea Crăciunului.
Vă voi citi această povestire despre Zaharia. Luca, capitolul 1, începând cu versetul 5. Voi citi din versiunea NIV a Bibliei.
„În zilele lui Irod, Împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din cetatea lui Abia.”
„Nevasta lui era din fetele lui Aaron, și se chema Elisabeta. Amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu.”
„și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului.”
„N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; și amândoi erau înaintați în vârstă.”
„Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui”
„după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să intre să tămâieze în Templul Domnului.”
„În ceasul tămâierii, toată mulțimea norodului se ruga afară.”
„Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, și a stătut în picioare, la dreapta altarului pentru tămâiere.”
„Zaharia s-a înspăimântat când l-a văzut, și l-a apucat frica.”
„Dar îngerul i-a zis: Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată.”
„Nevasta ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.”
„El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui.”
„Zaharia a zis îngerului: Din ce voi cunoaște lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, și nevastă-mea este înaintată în vârstă.”
„Drept răspuns, îngerul i-a zis: Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu.”
„Am fost trimis să-ți vorbesc, și să-ți aduc această veste bună.”
„Iată că vei fi mut, și nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri”
„pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.”
Versetul 24: „Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată, și s-a ținut ascunsă de tot cinci luni.”
„Căci, zicea ea, iată ce mi-a făcut Domnul, când Și-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.”
Am citit această povestire. Și anul acesta doream doar să ajung odată la povestirea Crăciunului. Nu mi-a plăcut...
Ceva anume nu mi-a plăcut la această povestire.
Și când acest lucru se întâmplă, întotdeauna Îl întreb pe Domnul: „Ce este ceea ce nu-mi place la această povestire?”
Poate trebuie să petrec puțin mai mult timp aici, ca să rezolv această problemă.
Știți, și eu sunt un descendent al seminției lui Levi. Poate și pentru acest motiv.
Poate asprimea; această tăcere de nouă luni. Mă face să gândesc: eu nu așa aș fi început povestirea.
Este ca și cum ar fi pusă povestirea lui Iov înainte de Geneza.
M-a făcut să gândesc: „Wow, nu pare caracterul lui Dumnezeu. Mă întreb, ce se întâmplă aici?”
Așa că L-am rugat pe Dumnezeu să îmi arate ce este ceea ce, în primul rând mă deranjează
și în al doilea rând, ce lucrează caracterul Lui într-o asemenea povestire.
Vedeți voi, povestirea aceasta îmi este foarte familiară.
Ca și Zaharia, și eu urmez poruncile.
Sunt un perfecționist. Prin profesie, îmi place să fac toate lucrurile perfect.
Ca și neurochirurg, se așteaptă de la mine să fac lucrurile perfect.
Și mulți dintre voi sunteți ca și Zaharia. Sunteți profesioniști spirituali,
și aveți așteptări mari de la voi înșivă, precum și alții au aceste așteptări mari de la voi.
Defapt, probabil, încă de când erați mici, oamenii au observat că aveți anumite daruri;
că eu am daruri, că Zaharia avea daruri; iar așteptările erau foarte mari.
Vedeți voi, la suprafață așa pare că Zaharia face totul bine, dar nu primește ceea ce își dorește;
cel puțin, nu atunci când vrea el.
Deci, Zaharia făcea parte din ceata lui Abia. El ar fi trebuit să meargă la templu;
în credința iudaică, după Bar Mițva, el mergea împreună cu tatăl său la templu,
de două ori pe an, ca să slujească ca preot, timp de o săptămână.
Și sunt sigur că în drum spre templu vorbeau.
Era un grup restrâns de acești preoți care mergeau la templu; doar ceata lui Abia mergea.
Și pe drum, cum devenea adolescent, iar apoi când avea puțin peste 20 de ani,
probabil discutau și despre cea cu care s-ar căsători.
Și sigur, astfel au rezolvat lucrurile, încât el să se căsătorească cu un urmaș al lui Aaron.
El s-a căsătorit cu cea mai bună, a avut genealogia și a făcut totul perfect.
Și sigur a fost o nuntă mare. Și oamenii aveau mari speranțe pentru acest cuplu.
Dar după vreo doi ani, pe drum, către templu și înapoi, poate oamenii îl întrebau:
Zaharia, cum mai sunteți voi? Vă înțelegeți bine?
Dormiți în acelaș pat? Încă nu aveți copil... așteptăm ceva, și nu s-a împlinit.
Iar Zaharia probabil a râs, și a zis: Da, ne înțelegem foarte bine.
Dar, pe urmă, poate că au trecut cinci ani; și pe urmă, au trecut zece ani
Și sunt sigur că, de fiecare dată când mergea la templu, se ruga.
Și se întorcea în fiecare an, și în fiecare lună, și auzea vestea: Nu este bebe luna aceasta. Nu este bebe luna aceasta.
Știți că infertilitatea afectează și aduce dificultate mare în cuplu.
La început încearcă împreună să realizeze acest lucru.
Iar apoi, deseori, la un moment dat, încep să se învinuiască unul pe celălalt.
Iar Elisabeta primește acest statut: Stearpă.
Acesta este un diagnostic medical.
Luca scrie acest lucru ca și medic.
Dar este un diagnostic medical, și doresc să îmi cer iertare.
Ca și parte, și membru al cadrului medical, doresc să îmi cer iertare de la voi, de la mulți dintre voi.
De la cei care ați primit diagnostic de la medici.
Poate că era greșit, și era plin de teamă, și v-a etichetat,
și v-a spus că Dumnezeu nu poate să facă ceva în privința voastră. Dar acest lucru nu este adevărat.
Noi, medicii, facem întotdeauna acest lucru. Și vreau să vă cer iertare.
Noi tocmai am auzit o discuție despre amărăciune și furie, și știu că sunt printre voi,
oameni care acum mă ascultă, și sunt furioși pe medicii lor.
Poate pentru diagnostic, sau poate pentru modul în care medicul v-a dat acest diagnostic,
Sau poate că ați avut o operație, sau un membru al familiei a avut o operație.
Dar atunci când a fost o problemă, medicul nu era prezent să ajute, sau nu a vrut să vă răspundă.
Și, deci, doresc să vă cer iertare, în numele cadrului medical. Sper că veți putea să iertați,
pentru că, așa cum am auzit, atunci când ne ținem de amărăciune, doar ne facem rău nouă înșine.
E interesant... Știm din cercetări faptul că, atunci când ți se cere iertare,
șansele ca tu să ierți sunt mult mai mari.
Isus ne poruncește să iertăm și fără să ni se ceară iertare.
așa că cel mai des trebuie să iertăm fără să ni se fi cerut iertare.
Dar dacă tu ai supărat pe cineva, și poți să ceri iertare, te încurajez să faci acest lucru,
pentru că șansele ca ei să ierte și să treacă peste amărăciune sunt mult mai mari.
Dumnezeu, nu doar a cerut lui Zaharia ca el să aibe credința lui Avraam,
Dumnezeu Se și aștepa ca Zaharia să cunoască această povestire.
Dar aminitiți-vă că Avraam a avut o făgăduință.
Zaharia nu a avut nici o făgăduință.
Și mulți dintre noi, trebuie să stăruim în rugăciune pentru anumite lucruri,
lucruri pe care inima noastră le dorește,
Nu avem o făgăduință, Dumnezeu nu ne spune: Vei primi acel lucru.
Dar e interesant; din această povestire, trebuie să întreb:
Când este în regulă cu Dumnezeu, dacă tu renunți la visurile tale?
Când este în regulă cu Dumnezeu, dacă tu zici:
Știi... am trecut peste. Mă rugam, dar acum nu mă mai rog pentru acest lucru.
Acum Zaharia este în templu. Merge la templu în fiecare an.
Defapt, probabil după vreo 20 de ani, Zaharia își amintește povestirea lui Isaac.
Isaac s-a căsătorit cu Rebeca, iar Rebeca era stearpă.
Și Biblia spune că, după vreo 20 de ani, Isaac s-a rugat pentru Rebeca, și Rebeca a născut.
Atunci Zaharia se entuziasmează, se întoarce acasă și se roagă pentru Elisabeta.
Dar nimic nu se întâmplă.
Zaharia merge acum la templu, și câștigă sorțul. Puțini preoți puteau intra în templu,
și Zaharia este ales. El intră în templu, și aprinde tămâia.
Tămâia avea un miros deosebit. Putea fi folosită numai în templu.
Și cu toată acea frumusețe și parfum,
nu cred că Zaharia a putut să aprecieze vreun lucru, pentru că avea ceva în inimă.
De unde știu că avea ceva în inimă?
M-am întrebat pe mine însămi, și L-am întrebat pe Dumnezeu.
Ce anume ar putea schimba emoția unei persoane, din spaimă și frică de acest înger,
într-o vorbire mai obraznică.
Amărăciunea ar fi singurul lucru care poate face așa ceva.
Faptul că Zaharia a răspuns imediat îngerului care l-a înspăimântat,
înseamnă că acel înger l-a atins un loc foarte sensibil.
Amărăciunea ar face acest lucru.
Deseori când suntem furioși pe oameni, defapt suntem furioși pe Dumnezeu.
Ne este teamă de El, și este greu să fii furios pe cineva de care ți-e și teamă.
Așa că tot mărești distanța între tine și El.
Deci dintr-o dată vine acest înger,
Păi, Zaharia era preot. Unde se aștepta să Îl vadă pe Dumnezeu, sau un înger, sau înfățișarea lui Dumnezeu?
În templu, desigur. Dar, așa se întâmplă, nu-i așa?
Nu primim răspuns la rugăciuni, sau suntem răniți, și începem să suferim.
Iar suferința, în primul rând ne face să ne îndoim. Ne face să ne îndoim că Dumnezeu este bun.
Dar pe măsură ce trec anii, poate ajungem chiar să ne îndoim de existența lui Dumnezeu.
Eu cred că de aceea Zaharia era atât de surprins. Ajunsese să nu mai fie atât de sigur.
Trecuseră 400 de ani de când profețise Maleahi.
Poate nu mai era sigur că Dumnezeu există.
Și dacă Dumnezeu era prezent, atunci El nu se ținea de formula Lui.
Și mulți dintre cei ce ne aflăm aici, inclusiv eu, avem o formulă:
Ce trebuie să facă Dumnezeu, dacă eu fac acest lucru.
Și formulele sunt pentru relații de tip business.
Dar Dumnezeu vrea o relație personală, și aproape pot să îți promit că într-o zi, El, va ieși din formula ta.
Iar modul în care vei reacționa, va spune multe despre cât de mult dorești o relație, și nu formula ta proprie.
Poate că până în acest moment, Zaharia se și convinsese: „Nici nu-s așa sigur că vreau un copil...”
„oamenii din cartierul meu îmi și spun: Zaharia, tu ești deja trecut de vârstă.”
„Nu vrei să alergi după copii la vârsta ta! Ești prea bătrân. Lasă. Poate așa e mai bine.”
„Du-te acasă, și bucură-te de o cină plăcută în fiecare seară, alături de soția ta.”
Așa că Zaharia s-a convins pe el însuși că „probabil sunt prea bătrân.”
„dacă Dumnezeu mi-ar da un copil acum, nu cred că aș putea face față.”
Mă întreb câți dintre noi renunțăm la educație, sau renunțăm la visurile noastre de slujire,
pentru că gândim „păi, memoria mea nu este atât de bună” sau „da... am fost cândva mai bun la școală...”
„eu nu pot face asta...”
Dar, știi, dacă Dumnezeu îți dă acest vis, și te binecuvântează cu acest lucru, El îți va da și priceperea de care ai nevoie.
Deci lucrul acesta mărunt care m-a deranjat, tăcerea, această tăcere de nouă luni. Mi s-a părut atât de aspru, atât de sever!
Acest lucru îmi amintește de momentele în care ne luăm Sabat.
Uneori vorbim mai puțin în ziua de Sabat.
Și ne schimbăm viața în ziua de Sabat, ca să putem primi anumite lucruri de la Dumnezeu.
Defapt scopul anului Sabatic este acela de a face pământul mai roditor când e plantat.
Și cred că această concepție se aplică la Sabat. Ne retragem puțin.
Dar, știți, mulți dintre voi care sunteți aici, precum și mulți doctori, defapt lucrăm în ziua de Sabat.
Vorbim în ziua de Sabat, slujim în ziua de Sabat, binecuvântăm în ziua de Sabat, și noi nu primim nimic.
Și ne obișnuim cu sunetul propriei noastre voci.
Și ne obișnuim ca noi să fim expertul în toate.
Și nu mai primim așa cum Dumnezeu a intenționat.
La un moment dat, rabinii mi-au spus că eu fiind medic, eu nu trebuia să țin ziua de Sabat. Eu eram scutit.
Eu puteam să lucrez la spital, și eram chiar fericit. Credeam că, iată, eu sunt deosebit, eu nu am nevoie de Sabat.
Și trebuie să vă spun azi că îmi pare foarte rău.
Deoarece cred că la modul în care mintea și creierul funcționează, modul în care trupul meu funcționează
mi-am provocat daune în acei ani în care nu țineam Sabatul.
Așa că pe voi vă încurajez, ca, dacă lucrați, sau slujiți, sau predicați în ziua de Sabat,
să găsiți o altă zi de odihnă, când puteți primi. Căci, dacă nu faceți lucrul acesta,
vă poate costa mult relațiile pe care le aveți, relația cu Dumnezeu, dar și trupul vostru fizic.
A lua încă o zi de odihnă este ceva ce necesită multă credință.
A ține Sabatul este un act de credință.
Pentru mine este greu în fiecare săptămână. Să-mi închid telefonul, să-mi închid email-ul,
Și în unele săptămâni sunt de gardă, și trebuie să le țin deschise, dar întotdeauna sunt mai bine.
Un alt motiv pentru care cred că Zaharia nu putea să vorbească este acesta. Știți că unii oameni vorbesc prea mult?
Deseori pentru că suferă, deseori pentru că le este frică, dar nu se pot opri din vorbit.
Și uneori pur și simplu trebuie să tacă.
Vedeți, Zaharia era plin de negativitate. Îi vorbește îngerului Gavril, care stă înaintea lui Dumnezeu,
și tot ceea ce poate spune este aceasta: „Zici adevărul? Eu sunt bătrân!” Negativ, negativ, negativ.
Știți care este lucrul de care Elisabeta nu avea deloc nevoie cât timp era însărcinată?
Înțelegeți ce vreau să zic?
„Oh, poate o să pierzi sarcina după două luni”
Femeia aceea nu avea nevoie de așa ceva. Și poate trebuia să trăiască cu acel om care o și învinuia.
Defapt, când îngerul îi vorbește Mariei despre Elisabeta, spune: „ea, căreia i se zicea stearpă.” Aceasta era porecla ei.
Au, au!
Probabil soțul ei începuse să îi zică așa; spunând: „Da, păi ea nu poate naște.” Știți așa se învinuiesc unul pe celălalt.
„Nu e vina mea, eu sunt preot! Eu sunt neprihănit! E vina soției mele!”
În loc să îi ofere sprijin. Iar ea s-a ținut ascunsă de tot timp de cinci luni.
Și fiind cu Domnul nu avea nevoie de nici o negativitate.
Și mai este încă un lucru la care m-am gândit. În câteva luni, încă cineva avea să vină, și să bată la ușă.
Nici ea nu avea nevoie de vreo negativitate!
Numele ei era Maria, și ea era o mamă necăsătorită.
Și era un preot acolo care avea o formulă care probabil nu ar fi înțeles.
Și poate pur și simplu ar fi vomitat tot felul de negativitate
Acum știm că, în pântece, copilul poate simți emoțiile mamei.
Trebuie să fim foarte atenți la ceea ce spunem, ce auzim, și modul în care reacționăm.
Îmi pot imagina. Maria a plecat în grabă la Elisabeta.
Și poate pe drum se întreba: „Oh, ce va spune unchiul Zaharia?”
Sunt două lucruri. Timpul la care s-a întâmplat.
Zaharia ar mai fi spus: „Nu e timpul potrivit. Toate acestea ar fi trebuit să se întâmple acum 20 de ani!”
Dar timpul era perfect.
Probabil că era o singură femeie în tot Israelul, sau chiar în lume, care ar fi înțeles două lucruri pentru Maria.
Primul, să împărtășească bucurie cu ea, atunci când nimeni nu ar fi împărtășit cu ea acea bucurie.
Iar al doilea, cineva care cunoștea ocara. Maria avea să se întoarcă, peste trei luni, la o situație foarte rușinoasă.
Un lucru ce avea să se întâmple, era că Iosif dorea să încerce s-o lase pe ascuns.
Ea avea nevoie de o femeie care cunoștea bucuria, și care cunoștea ocara.
Și nu avea nevoie de nici un fel de negativitate.
Vedeți frumusețea, și compasiunea Tatălui nostru ceresc, care a aranjat aceste lucruri pentru ea.
Sincronicitatea era perfectă.
Fiind medic, unul dintre lucrurile la care mă gândesc, atunci când citesc un astfel de pasaj,
Cum pot fi sigur că eu nu fac ceea ce a făcut Zaharia?
Deoarece, atunci când te rogi de multă vreme pentru ceva anume,
și cred că toți dintre voi vă rugați de ceva vreme pentru anumite lucruri, poate pentru anumite relații,
poate pentru probleme de sănătate, sau situația financiară.
Iar atunci când în sfârșit se împlinește, ce mă va împiedica să mă bucur așa cum s-a bucurat îngerul, care aduce vestea?
Un lucru pe care aș vrea să îl facem, este ceea ce facem în medicină.
Când ne pregătim pentru o situație în care va fi foarte dificil să gândim,
ca o situație de criză, sau un eveniment neașteptat, atunci îl exersăm înainte.
Pompierii, polițiștii, medicii, exersăm înainte situațiile de criză,
pentru ca în acea situație, să putem reacționa așa cum dorim, și nu după cum simțim.
Aș vrea să stați o clipă, să vă gândiți la acele rugăciuni în care stăruiți de ani de zile.
Imaginați-vă că un înger va intra în cămăruța voastră, în seara aceasta, și vă va spune:
„Știi, peste nouă luni, peste un an, peste cinci ani, rugăciunea ta va fi ascultată!”
Vreau să exersați reacția voastră.
Pentru că dacă nu exersăm, mulți suntem ca și Zaharia, mai ales cei care avem profesii care presupun servicii:
doctori, asistente medicale, pastori, oameni din biserică, care oferă ajutor; slujim Domnului în mod atât de conșt
…